Wednesday, May 16, 2012

Iubesc Bratislava



Am scris acest articol in romana, pe blogul meu, care este in mare parte in engleza,  pentru ca imi doresc sa particip la concursul aniversar Un loc pentru sufletul meu de pe blogul http://kadiasfood.wordpress.com/2012/04/20/concurs-aniversar-2-ani-de-blog/. Imi doresc din toata inima ca toata lumea sa afle cat de frumoasa este Bratislava.
Dintre toate orasele lumii cel pe care il iubesc cel mai mult este Bratislava. Aici mi-am gasit fericirea, dragostea, aici mi-am intemeiat o familie si intre timp aces loc a devenit  pentru mine acasa. Bratislava este capitala Slovaciei si centrul cultural, economic si poltic al tarii. Cand am venit in Bratislava nu stiam aproape nimic despre aceasta capitala, insa am fost placut surprinsa sa gasesc un oras frumos, curat si plin de cladiri vechi, biserici, castele, teatre insa si cladiri nou construite, mall-uri si centre bussiness. Vechiul si noul se imbina perfect in acest oras.Dupa parerea mea Bratislava este la fel de frumosa ca si celebrele locatii turistice: Viena sau Praga, insa nu atat de aglomerate ca si ele. Mi-a luat multa vreme sa ma adaptez la stilul de viata calm si placut al slovacilor. Fiind obisnuita cu nebunia si aglomeratia din Bucuresti, cu autobuzele pline si metroul urat mirositor, eu eram mereu cea care mergea cel mai repede, cea mai stresata, cea care se grabea mereu. Cu timpul insa am invatat sa ma bucur de viata si sa inteleg ca nu este nici o tragedie daca pierzi un autobuz, sau daca intarzii undeva 5 minute. Lucrul care imi place cel mai mult insa in Bratislava este Dunarea, eu fiind originara din Braila, am fost un copil al Dunarii si am fost fericita sa o gasesc din nou aici in Slovacia.
Ceea ce face din Bratislava un oras minunat de locuit este si locatia lui perfecta, chiar in inima Europei. Bratislava este singura capitala Europeana care are ca vecini doua tari: Austria si Ungaria. Din unele parti ale orasului poti sa vezi dealuri austriece, iar daca treci granita din Rusovce sau Cunovo (suburbii ale Bratislavei) in Rajka, la unguri, in 10 minute poti sa iei masa la unul dintre restaurantele unguresti. Din Bratislava intr-o ora esti in Viena, in 5 ore in Budapesta, in 2 ore in Brno, in 5 ore in Praga. Cand avem timp mergem cu masina in primul oras unguresc si facem cumparaturi ieftine in Tesco, sau luam autobuzul si in 20 de minute suntem in Hainburg, primul orasel austriac unde ne plimbam si facem cumparaturi. In jumatate de ora ajundem in Parndorf, micul rai austriac al cumparaturilor sau in Prellen Kirchen, unde stam cateva ore la piscina.
Dar sa ne intoarcem la Bratislava. Prima data cand am venit in Bratislava a fost in iarna anului 2007 de Anul Nou (sau Silvester, cum i se spune aici) asa ca nu prea am avut timp sa vizitam orasul. Era frig si am fost numai langa Dunare ca sa vedem artifiicle de la 12 noaptea. A doua oara cand am venit in Bratislava, inainte sa ne mutam cu totul a fost de Pastele Catolic. Am ajuns de Vinerea Mare si ne-am plimbat prin orasul insorit intrand din biserica in biserica. Era liniste si peste tot crucea cu Isus era deja pregatita pentru ca oamenii sa poata inghenunchea, spune o rugaciune si a o saruta. Desigur ca am inceput cu cea mai mare si impresionanta biserica din tot orasul: Domul Sf. Martin. Domul sta in mijlocul Orasului vechi al Bratislavei, chiar langa Castelul Bratislava si langa Dunare. Este cea mai mare si mai veche biserica din Bratislava si este si Catedrala Arhidiocezei din Bratislava. Domul a fost consacrat in 1452 si a fost folosit sute de ani pentru incoronarea regilor unguri. De aceea pe turnul cel mai mare al bisericii nu este o cruce ci o coroana. Cand  am vizitat domul era in reconstructie si am avut norocul de a vedea coroana expusa in interiorul bisericii. Acum domul este renovat si coroana este inapoi pe turnul cel mai inalt. Am vizitat si expozitia de haine si obiecte religioase si cripta de sub biserica unde sunt ingropati multi episcopi.

Domul Sf. Martin

In Piata Mare a Orasului Vechi ne-am oprit la Biserica Jezuita. Este o biserica mare si spatioasa unde ne putem opri din cand in cand ca sa ascultam un concert de orga.

 Primaria Veche si Biserica Jezuita

 Intrarea in Biserica Jezuita

Biserica Blumental

Biserica Ladislav si locul unde locuieste Arhiepiscopul Bratislavei

Biserica care m-a impresionat cel mai mult insa a fost Biserica Sf. Elisabeta sau cum i se spune in  Bratislava Modry Kostol (Biserica Albastra). Biserica este vopsita in totalitate in albastru, pana si bancutele din interior sunt albastre.

Biserica Albastra


Daca doriti sa vizitati Bratislava va recomand sa incepeti cu Centrul Vechi. Aici puteti sa va plimbati pe stradutele inguste, pavate cu pietre si inconjurate de cladiri vechi. Pe unele stradute ai impresia ca esti cu adevarat intr-un oras medieval. Cel mai bun loc sa-ti incepti vizita este Novy Most (Noul Pod). Novy Most este cel mai nou pod din Bratislava, este sub forma unui UFO, iar in varf este un restaurant de unde se poate admira tot orasul.


Novy Most sau Noul Pod sau UFO

De sub Novy Most putem incepe plimbarea noastra in Piata Hviezdoslavovo. Piata este de fapt o  strada larga unde te poti plimba printre arbori minunati, printe bancute, restaurante, cofetarii. Este ca un parc cu fantani arteziene iar la sfarsitul pietei putem vedea Hotelul Carlton, Teatrul National si Opera.

Piata Hviezdoslavovo toamna

Piata Hviezdoslavovo vara

Teatrul National

De aici ne putem indrepta inspre Piata Mare a Centrului Vechi.

In drum spre Piata Mare

Pe drum vom vedea niste statui ciudate dar interesante. Prima statuie este Cumil sau Om la Lucru. Doar un cap si doua brate care ies dintr-o gura de canal.

Cumil sau Om la Lucru

Apoi il intalnim pe Schone Naci, o legenda a Bratislavei, despre un batranel care a trait la inceputul secolului 20 in Bratislava, imbracat intr-un costum si palarie care saluta pe toata lumea pe strada.

Schone Naci

Apoi il intalnim pe Paparazzi, langa barul cu acelasi nume, ascuns dupa un colt cu aparatul foto, exact ca un paparazzi adevarat.

Paparazi

Cum ajungi in Piata Mare vei vedea fantana Roland. Este una dintre cele mai importante atractii din Centrul Vechi si punctul de intalnire pentru multi prieteni si indragostiti.

Fantana Roland


De aici veti vedea toata piata, inconjurata de cladiri vechi si biserici, bancute si cateodata de chioscuri de lemn cu castane  coapte, suveniruri si bauturi slovace.

Primaria Veche si Biserica Jezuita

Standuri cu suveniruri in Piata Mare

 Ambasade in Piata Mare

 Mini trenulet pentru transportul turistilor in Orasul Vechi

Suveniruri si cladiri vechi in Piata Mare

In Piata Mare o sa intalniti un mic prieten al celorlalte statui din Centrul vechi: Soldatul lui Napoleon aplecat deasupra unei bancute in mijlocul pietei.

Soldatul lui Napoleon

Ne putem opri apoi pentru o inghetata sau o prajitura la Kaffee Mayer, celebra cofetarie austriaca.

 Cofetaria Mayer

Dupa aceea vom vizita Vechea Primarie, care este chiar langa Biserica Jezuita. Printr-o usa larga de lemn intram in curtea primariei si admiram balcoanele pline de flori.


 Primaria

Curtea primariei
 
Dupa aceea ne intoarcem in Piata Mare si incepem sa exploram strazile Centrului Vechi.Putem sa ne plimbam pe strazile principale care sunt pline de magazine, restaurante, baruri, pizzerii, magazine cu suveniruri, magazine cu ziare straine. Ne putem opri sa mancam la Barul Slovac, Barul Irlandez, Dubliners, Hacienda Mexicana, sau alte restaurante, la cofetarii sau magazine de ciocolata. Insa  putem sa ne plimbam si pe strazile mai mici si mai inguste, pavate cu pietre, inconjurate de cladiri vechi, ca intr-un labirint. Este o placere sa ne plimbam, sa descoperim o cladire frumoasa aici, o biserica micuta dincolo, un magazin de suveniruri.


Terase in Centrul Vechi

Terase in Centrul Vechi

Terase in Centrul Vechi

Putem sa vedem lucruri frumoase si interesante in Centrul Vechi: putem vedea Biblioteca Universitara si Poarta lui Michael sau  Muzeul Farmaciei. Sub Poarta lui Michael este un cerc in asfalt pe care sunt pavate distantele pana la cele mai importante orase ale lumii.

Poarta lui Michael

Putem sa ne uitam care este distanta pana la New York

Urmatorul lucru pe care dorim sa-l vizitam este faleza Dunarii, unde putem sa ne plimbam, sa ne uitam cum curge Dunarea, la florile de pe mal si la navele care trec pe acolo. Putem sa ne urcam pe Noul Pod si sa admiram de acolo celelalte poduri ale Bratislavei.

Vedere de pe Novy Most


Acum este momentul sa urcam un pic, ne putem urca pe micul deal pana la Castelul Bratislava, intram pe poarta si ne aflam in gradina si curtea castelului.Ne plimbam de-a lungul castelului si admiram cele patru turnuri, peretii albi, acoperisul portocaliu, statuile. Din curtea castelului putem admira toata Bratislava care se intinde sub ochii nostrii. De aici putem vedea Dunarea, podurile Bratislavei, tot cartierul Petrzalka, dealurile austriece, si in zile bune cu soare putem vedea pana in Ungaria.

 Castelul Bratislava in reconstructie


 Castelul Bratislava dupa reconstructie

Curtea Castelului Bratislava

Vedere de la Castelul Bratislava

 Vedere de la Castelul Bratislava spre cartierul Petrzalka

Vedere de la Castelul Bratislava spre Austria

Langa castel este si Casa Parlamentului unde ne putem opri si face cateva poze. Putem sa ne ducem si la Memorialul Slavin pentru ostasii din al doilea razboi mondial si la turnul radio, putem sa ne plimbam pe dealuri Bratislavei si sa vedem toate ambasadele. De aici coboram intr-o piata mare unde vom vizita Palatul Grassalkovich, unde locuieste presedintele. Mergeti acolo la o ora fixa ca sa vedeti cum se schimba garzile.

Casa Parlamentului

Pe langa Centrul Vechi al Bratislavei sunt si multe cladiri noi si moderne, mall-uri si centre comerciale si business. Sunt foarte multe mall-uri in Bratislava: Polus City Center, Aupark, Palace si cea mai noua aditie este Eurovea. Acest nou si modern mall a fost inaugurat in 2010 si are 3 etaje. Aici putem vizita  magazine spatioase si moderne, resturante si fast-food-uri, cofetarii si un cinema modern. Putem cobora afara din mall pe malul Dunarii si sa alegem un resturant, bar sau gradina de vara, cofetarie unde putem sta linistiti, sa admiram Dunarea si sa gustam o inghetata, bere si limonada rece.


 
Intrare in Eurovea

Interiorul Eurovea

Faleza Dunarii langa Eurovea

Daca esti obosit de Centrul Orasului este timpul sa facem o plimbare in unul dintre multele si frumoasele parcuri din Bratislava. Daca vrei sa amesteci plimbarea cu cumparaturile atunci cel mai bun parc este Aupark, langa mall-ul cu acelasi nume. Direct din mall putem sa iesim in parc care este imens, intunecos si racoros, plin de arbori grandiosi, iarba verde si din cand in cand cate o statuie sau un monument.In mijlocul parcului este statuia lui Jan Kral, unul dintre marii scriitori slovaci.

Statuia lui Jan Kral

Parcul toamna

Un alt parc este cel de langa lacul Ruzinov, unde ne putem plimba de-a lungul lacului si sta la unul din restaurantele de acolo.

Lacul Ruzinov

Lacul Ruzinov


Avem si Gradina Medicala, un mare parc cu multa verdeata. Aici, in timpul verii multi studenti, mai ales studenti la medicina vin sa stea pe iarba si sa invete.

Gradina Medicala toamna

Gradina Medicala toamna

Deasemenea in fiecare Duminica, mergem la parintii lui Viktor in vizita. Locuiesc intr-o suburbie a Bratislavei, Rusovce. Acolo putem vizita parcul Rusovce, un parc mare cu castani inalti, in mijlocul caruia este castelul Rusovce, construit de o veche si bogata familie ungureasca, familia Zichy. Aceeasi familie a construit deasemenea si biserica din Rusovce, numita Sf. Maria-Magdalena. Biserica din Rusovce este cea mai frumoasa biserica din lume dupa parerea mea. Aici au avut loc cele mai importante evenimente din viata mea: aici m-am casatorit, aici am trecut la religia catolica, aici l-am descoperit din nou pe Dumnezeu, aici imi voi boteza copii.
Am descoperit biserica Sf. Maria-Magdalena pentru prima data in 2009 cand am venit cu viitorul meu sot sa vorbim cu preotul despre casatorie. Am descoperit-o ascunsa in spatele unor copaci inalti si verzi, numai turnul bisericii se vedea pe cerul albastru. Este o simpla biserica, tipic catolica,  vopsita cu alb si galben, cu un acoperis portocaliu si o usa mare si veche de lemn.

Biserica Sf. Maria-Magdalena

Intrarea in biserica, cu sigla familiei Zichy (unde apar numele celor doi benefactori intiali ai bisericii Stefan Zichy si sotia lui Magdalena Amad) si deasupra Statuia Sf. Maria-Magdalena


Dar atunci nu eram in stare sa vad frumusetea bisericii. Eram foarte stresata. Eram o fata ortodoxa care dorea sa se casatoreasca cu un barbat catolic. Dar aveam si o bucurie ascunsa, toata viata mea am fost mai mult atrasa de religia catolica, nu mi-a placut niciodata ca sunt ortodoxa iar acum stiam ca voi avea o nunta catolica. In timp ce mergeam pe mica straduta catre biserica, mana in mana cu viitorul meu sot, ca un copil in prima zii de scoala, ma asteptam sa gasesc un preot catolic aspru si sever care se va purta urat cu mine pentru ca sunt de alta religie. In schimb am intalnit un preot cumsecade care a ascultat ce am avut de spus, ne-a spus optiunile pe care le avem si ne-a ajutat in drumul nostru catre casatorie. In urmatorul an de pregatiri pentru casatorie si dupa aceea in pregatirile mele pentru a deveni catolica am descoperit in preot un om civilizat, destept si inteligent, cu calmul unui profesor si capabil sa-ti raspunda la orice intrebare. "Credinta nu este ceva ce poti cumpara de la magazin, este un dar de la Dumnezeu" era una din primele lectii pe care le-am luat de la preot "Stii ce se spune in Micul Print: "Numai cu inima poti vedea cum trebuie, ce este esential este invizibil pentru ochi."
Prima mea slujba in Sf. Maria-Magdalena a fost magica. Cum am intrat in biserica primul lucru pe care l-am vazut a fost  un tablou minunat , exact in altarul principal. In poza este reprezentat Isus pe cruce cu ochii indreptati spre ceruri iar la picioarele lui Sf. Maria-Magdalena, ingenunchiata si plangand. A fost ceva care mi-a atins inima in acea poza, frumusetea sfintei, parul lung galben-roscat lasat sa cada pe umeri, imbracamintea simpla, picioarele goale, sentimentul de tristete si dragoste care emana din privirea ei. In timpul slujbei m-am indragostit de sunetul orgii, de cantecul psalmilor, de slujba frumos organizata si simpla a catolicilor. Era o dimineata placuta de toamna si soarele intra cald pe feretrele inguste si prin vitralii aruncand lumini colorate prin biserica. Si chiar atunci, in acea lumina ciudata a bisericii, ascultand psalmii si discursul preotului l-am simtit pe Dumnezeu acolo langa noi, ascultand rugaciunea noastra. Am simtit o apropiere de Dumnezeu atunci, cum n-am simtit in toti cei 30 de ani ai mei mergand la biserica ortodoxa. De atunci mersul la biserica nu mai este o obligatie ci o placere. De atunci am cautat sa invat cat mai multe despre religia catolica si despre biserica Sf. Maria-Magdalena.

Altarul principal al bisercii

Vedere in Biserica in timpul nuntii noastre, in drepta si stanga doua altare mai mici cu Bunavestire in stanga si St. Charles Borromeo in dreapta


Vedere in Biserica in timpul nuntii noastre, in drepta si stanga doua altare mai mici cu Bunavestire in stanga si St. Charles Borromeo in dreapta

Statuia Fecioarei Maria in fata tabloului cu Bunavestire

Daca ne dorim o zii intreaga de relaxare in Bratislava  putem sa luam autobuzul de langa Novy Most si sa mergem in Devin, o alta suburbie a Bratislavei. Acolo este locul unde se intalneste raul Morava cu Dunarea. Sunt acolo si ruinele unui vechi castel si multe mici restaurante unde putem servi un carnat prajit sau o Kofola (un fel de cola slovaca). Apoi mergem in micul satuc Devin unde admiram micile casute si biserica cu statuile lui Cyril si Metod.

 Raul Morava se intalneste cu Dunarea

Castelul Devin

Biserica din Devin

Desigur exista si Zoo Bratislava unde nu numai poti admira animalele dar te poti plimba si prin Zoo ca intr-un parc, te poti opri la multele locuri de joaca amenajate pentru copii, la micile chioscuri cu gustarele, sucuri si dulciuri.In mijlocul Zoo este si Dino Park, un parc unde sunt zeci de mulaje de dinozauri in marime naturala.

 Girafa in Zoo Bratislava

Dinozaur in Dino Park

Ultimul lucru pe care vreau sa-l spun despre Bratislava este despre sarbatorile organizate in oras in fiecare an. Cel mai frumos timp in Bratislava este in jurul Craciunului, cand in Piata Mare si Piata Hviezdoslavovo este organizata Piata de Craciun. Pietele sunt decorate cu doi mari pomi de Craciun, cu un patinoar, cu o scena unde se canta colinde si sunt concerte si mai multe chioscuri de lemn pline de suveniruri, decoratii de craciun, carti postale, clopotei, carti, lumanarele si alte multe lucruri frumoase pentru Craciun si nu numai. Dar cand vorbim despre Piata de Craciun vorbim in primul rand despre minunata mancare: ciganska, adica un sandwici cu carne de porc sau pui cu ceapa prajita si mustar, tot felul de carnati cu paine si mustar, kapustnica, adica ciorba de varza, goulash de caprioara, clatite, strudel cu mere, branza, mac, cirese, prajituri, vin fiert sau punch, cafea fierbinte sau ciocolata fierbinte, turta dulce in tot felul de culori sau forme, dulciuri si zahar in tot felul de forme, medovina, adica o bautura alcoolica slovaca din miere.
Orasul vechi arata ca de poveste in timpul iernii acoperit de zapada. Piata de Craciun se termina in ziua de Craciun iar de Anul Nou, sau Silvester cum se numeste aici sunt concerte in ambele piete pana la 12 noaptea, iar atunci sunt artificii deasupra Dunarii.

 Piata Mare in timpul Pietei de Craciun

 Mancarea se prepara in piata

 Standuri cu Suveniruri la Piata de Craciun

Piata Mare in timpul Pietei de Craciun

O alta sarbatoare pe care o iubesc in Bratislava este Sarbatoarea tuturor sfintilor. Slovacii au un mare respect pentru mortii lor, cimitirele sunt curate si frumos aranjate, mormintele sunt din marmura alba sau neagra, intotdeauna acoperite cu flori, cimitirele arata ca si parcuri, pline de copaci, ulite largi si multa iarba verde si flori. Dar exista si cimitire vechi in Bratislava care arata ca si muzee, cum ar fi Ondrejský Cintorin, sau Cimitirul Andrei. Cand am vazut prima data acest cimitir am crezut ca este un parc plin de statui. Este plin de arbori grandiosi, care acopera cu frunzele si ramurile lor mormintele din cimitir de lumina si caldura soarelui.  Am gasit aici mormintele unor slovaci importanti: scriitori, actori, doctori si altii. Dar cel mai mult m-au impresionat mormintele cele mai vechi din anii 1800 sau chiar 1700, dar toate sunt frumos aranjate si intretinute si sunt flori peste tot. Unele morminte arata ca si opere de arta, sunt sculpturi si statui peste tot, iar unele gravuri te impresioneaza prin dragostea si sensibilitatea lor.

 Inscriptii din anii 1800

Mormant vechi

Statuie in cimitir

Ziua tuturor sfintilor se serbeaza pe 1 Noiembrie si este ziua cand toata lumea isi respecta mortii si se roaga pentru ei. Oamenii vin la cimitir si acopera mormintele cu flori si lumanari. Poti sa mergi la cimitir toata ziua dar daca vrei sa apreciezi cu adevarat Ziua tuturor sfintilor te duci seara cand incepe sa fie intuneric. Atunci poti admira covorul de flori care acopera toate mormintele si sa admiri licaririle miilor de lumari de pe morminte. In mijlocul cimitirului este o cruce mare unde putem sa lasam lumanarile, si in fiecare an se formeaza un covor imens de lumanarele care sclipesc in noapte.

 Lumanarele in fata Crucii mari in cimitir

Mormintele acoperite cu flori si lumanari

In martie este organizat un maraton care incepe de sub Novy Most sau UFO, merge prin catierul Petrzalka si se termina in suburbiile Rusovce sau Cunovo.
In aprilie in fiecare an este Ziua Narciselor, o zii in care copii impart narcise artificiale pe strada si aduna bani pentru bolnavii de cancer, apoi este tot in aprilie Flora, adica expozitia florilor in cladirea Incheeba, unde poti admira si cumpara to felul de flori si ustensile de gradina. Apoi se organizeaza Food Fest in gradina Castelului Bratislava.
In cele din urma Bratislava este orasul unde ma simt fericita si de mai curand ma simt acasa. De fiecare data cand ne intorcem de oriunde, din concediu si vad pe geamul avionului Castelul si Domul ma simt ca si cum ma intorc acasa si acesta este locul unde vreau sa raman pentru todeauna.










9 comments:

  1. Cristina, impresionant! Imi place articolul tare mult, in alte conditii chiar m-ai fi facut sa vin aici in vizita. Bafta la concurs, noi iti tinem pumnii si sper sa castige Bratislava noastra. Numai bine, Nico

    ReplyDelete
  2. Multumesc mult pentru "vizita" prin Bratislava! Este un oras foarte frumos si imi place foarte mult articolul tau, plin de informatii :)

    ReplyDelete
  3. Cristina , anul asta chiar ne propusesem sa vizitam Bratislava si acum sunt mai curioasa decat eram.Multe din peisaje le mai vazusem si la Nico in fotografii dar nu mi-a explicat ce vad(spre exemplu statuile).Frumoasa descriere, articolul emana parca caldura si prietenia slovacilor, imi place ca ai specificat si delimitarile,si pentru cateva momente am respirat aer istoric si parca m-am intors in timp.Imi doresc sa mangai zidurile vechi si sa bat la picior stradutele inguste pline de suveniruri.M-a incercat un sentiment de micime!!!!! Felicitari pentru articol!!

    ReplyDelete
  4. Multumesc fetelor pentru comentarii si va astept sa vizitati Bratislava

    ReplyDelete
  5. Felicitari! Ai castigat un premiu in concursul aniversar organizat pe blogul meu. Ti-am scris un email cu detalii. Te rog sa ma contactezi cat mai curand posibil! O zi frumoasa si felicitari inca o data!

    ReplyDelete
  6. NE-AI CONVINS!Vrem sa petrecem revelionul in Bratislava..ne poti ajuta cu ceva sugestii de restaurante.. ?

    ReplyDelete
  7. http://www.tripadvisor.com/Restaurants-g274924-Bratislava_Bratislava_Region.html#EATERY_OVERVIEW_BOX

    Aici e o lista cu restuarantele din Bratislava. Nu stiu daca vreti Sheraton, Carlton, UFO sau ceva mai ietin.

    Imi pare rau ca nu am mai intrat dar am un bebelus si nu mai am din pacate timp. de blog .si de nimic altceva.

    ReplyDelete
  8. Buna, Cristina! Eu imi voi petrece primavara in Bratislava, iar din ce am vazut aici, tu cunosti foarte multe locuri interesante si as vrea sa pastram legatura cat timp eu voi fi acolo.

    Imi poti scrie un e-mail la adresa andamihaela.tudor@gmail.com, te rog? Mi-ar placea sa-mi mai spui ponturi despre cum e viata aici.

    Multumesc, astept cu nerabdare mailul tau.

    ReplyDelete
  9. Buna Cristina!
    Ne-am propus sa ne mutam in Bratislava.
    Ai putea sa-mi spui te rog cam prin CE zone e de preferat sa ma uit apartamente?
    De asemenea ai putea sa mi Dai te rog niste detalii legate de salarii,preturi etc?Adica cam tot CE ar Tr sa Stiu despre acest oras.
    Multumesc anticipat.
    Natalia (asta e adresa mea de mail nata_ya_15@yahoo.com)

    ReplyDelete